Hainele cele noi ale împăratului

În Japonia,un învăţăcel îl întreabă pe învăţătorul său ce este budismul.

-Îţi voi răspunde,i-a spus acesta,de îndată ce vom fi singuri.

  Când au rămas singuri,învăţăcelul a pus încă o dată întrebarea.Învăţătorul i-a făcut semn să-l urmeze şi l-a dus într-o grădină,unde i-a arătat,fără să scoată o vorbă,un pâlc de bambuşi.

Învăţăcelul nu înţelegea nimic.La care învăţătorul i-a spus:

-Iată un bambus înalt,şi iată alături unul mic.

Şi acum,un mic experiment.

Dacă v-aş spune că povestioara asta e scrisă de mine,într-un moment de inspiraţie soră cu plictiseala,că mie mi se pare că ilustrează,aşa suspendată cum e,însăşi filozofia budismului,ce aţi crede? “Pff,ce prostie,ciocolăţica a luat-o razna;auzi,chestia aia chiar reprezintă ceva.Interesant cum un blogger o ia pe câmpii.Tuuu,e naşpa!”

Dar dacă v-aş fi spus adevărul,fără ironie,că rândurile de mai sus fac parte din pompos intitulata carte “Cercul mincinoşilor,poveşti filozofice din lumea întreagă“,se cam schimbă situaţia,nu-i aşa?Deja povestirea îţi dă de gândit în timpul liber,semnifică o esenţă greu de digerat,pe care doar minţile luminate o pot descâlci,ce mai-un adevărat nod gordian al filozofiei!Inteligent.

Şi chiar dacă mai nimeni nu înţelege ce vrea să spună cu amărâţii ăia de bambuşi,şi chiar dacă toată lumea se gândeşte la picăturile de vin care probabil le-a luat învăţătorul înainte de lecţie,dacă  povestea ne va fi spusă pe un ton serios,de către o persoană cu o influenţă considerabilă,vom da din cap a aprobare,cu o privire admirativă vis-a-vis de geniul din spatele poveştii.”Câtă dreptate,câtă perfecţiune în punerea în cuvinte a acestui fapt incontestabil,neîndoielnic,indiscutabil şi indubitabil”(-da,sunt intenţionat sinonime.)

Ghid de autocunoaştere

Titlu pompos,ca o reclamă  Borsec în deşert.

Priveşte-te în oglindă

Da’ adânc,mult,uită-te în oglindă până nu-ţi mai recunoşti chipul.Ai reuşit?Simţi că persoana care se uită ciudat la tine ţi-e familiară,dar nu ştii de unde s-o iei?Simţi că e o persoană minunantă,plină de calităţi,superbă,miraculoasă,extraordinară şi cu care ai vrea să stai ore întregi la poveşti?Ţi-e dragă,ai strânge-o-n braţe,i-ai cere numărul de telefon dacă n-ar fi o chestie gay?Hello,narcisism.

Testează-te

Ai impresia uneori că în tine se dă o luptă între două persoane diferite,un fel de Mircea Badea-Mircea Radu (sigur,puteam să dau şi eu un exemplu mai cult,dar pe cine păcălim?),îţi place de doi băieţi/2 fete cu caractere diferite,spui lucruri care nu-ţi stau în fire,după care te dai cu capul de pereţi?Hello,dublă personalitate.

Examinează-ţi prietenii

Dacă prietenii tăi se poartă cu mănuşi cu tine,şi nu ţi s-a întâmplat nimic deosebit în ultima vreme,râd la o glumă de-a ta pentru care Bacovia ar scrie o poezie pentru cât i-a deprimat viaţa prostul simţ al umorului,îţi fac orice serviciu,deşi nu îi vezi prea des,au mereu în mână o chestie de forma unui-ştiu şi eu-tub de medicamente-gândeşte-te la schizofrenie.Probabil eşti forma violentă.

Desigur,s-ar putea ca ei să fie doar drăguţi,sau să aibă nevoie de ceva,dar..neplauzibil,nu-i aşa?

Între roz şi gri

Oriunde de uiţi,orice citeşti,dai de o veşnică neîncredere a oamenilor unii în ceilalţi,de priviri de suspiciune şi de plângeri de “cât de răi sunt toţi”.

Ciudat e că eu nu sunt aşa.Nu că aş mi-aş imagina că trăiesc într-un balon roz de cristal,cu oameni cu atitudine hippie care se au ca fraţii,dar pur şi simplu nu cred că dacă zâmbeşti unei persoane pe care abia ai cunoscut-o eşti luat de prost;că dacă ajuţi pe cineva eşti de fraier;că dacă faci un cadou sentimental,sărbătoritul se va uita chiorâş la tine sau că dacă eşti mereu optimist eşti privit ca aiurit.

Sunt Toma Necredinciosul şi la ideea că există mai mulţi oameni care abia aşteaptă să cazi decât cei care te vor ajuta să te ridici,sau la gândul că dintre 10 oameni care îţi zâmbesc 8 mint.Nu cred în personaje negative.(nu-mi daţi nume de criminali în serie,ştiu că există şi excepţii)

Ipocriţi suntem.Răutăcioşi suntem.Şi multe altele,dar toate într-o doză ceva mai mică,pentru că-după părerea mea-mai avem şi ceva compasiune,sinceritate,dragoste,milă,respect şi preocupare pentru binele celui de lângă tine.Dar trebuie să cauţi puţin mai adânc.

Sau poate sunt eu prea naivă şi prea optimistă.Poate se datorează vârstei;dar dacă să fii matur înseamnă să fi pesimist şi veşnic neîncrezător,permiteţi-mi să mă lipsesc de maturitate.

Inel pe deget=păr scurt?

Mă gândesc de mult timp că trebuie să existe un club secret al femeilor măritate,de care nimeni nu trebuie să ştie,nimeni nu trebuie să afle-până nu are inelul pe deget.

Iar una din condiţiile pe care acest club le impune este neapărata tăiere a părului.Nu-i vorbă,mai sunt condiţii,dar asta pare a fi cea esenţială.

Sincer nu înţeleg de ce parcă toate femeile de peste 30 de ani au părul tăiat scurt,suspicios de asemănător.

Ok,înţeleg că multe femei care au fost adepte ale părului permanent şi l-au degradat şi sunt nevoite să-l poarte scurt,sau sunt multe care muncesc şi un păr lung le-ar incomoda.Dar curentul se extinde şi prin cele tinere,şi poţi vedea lejer femei care lucrează la birou cu acelaşi tip de păr.

Propun înfiinţarea unui nou club,în ca îţi păstrezi părul cum vrei.Sau să continui sportul şi după luna de miere,dar asta e o discuţie pe care o vom purta altădată.

PS:Sigur că există şi excepţii,dar parcă nu sunt atât de multe.

Notă pentru mine

Astăzi,la apusul soarelui,la prima stea care a răsarit(da,cum sună asta) mi-am pus,împreună cu o prietenă,o dorinţă.Nici nu vreau să ştiu dacă se pune ca îmdeplinătoare-de-dorinţe.

Deci anul viitor,09.11.2011,la apusul soarelui,vom ştii dacă ni s-au îndeplinit dorinţele.E prostuţ,ştiu,dar e şi drăguţ.

Şi sper ca blogul să fie o modalitate sigură de a-mi aminti ce trebuie să fac..

 

 

Myth busters

Sunt multe mituri despre adolescenţi care ori nu mai sunt valabile,ori nu au fost niciodată;de aceea,cu toate că adolescenţa e super,great,minunată&co,capul meu a fost împuiat de mică cu episoade din “Saved by the bell“,de aceea mă gândeam că sunt câteva lucruri care nu ni se aplică exact ca în filmele americane.

• Rebelitate-da,suntem rebeli,avem impresia că lumea se învârte în jurul nostru iar noi suntem centrul universului,dar eu sincer nu am întâlnit foarte mulţi adolescenţi care să practice faza cu săritul pe geam noaptea şi pernele în formă de om sub plapumă;sau minţitul excesiv al părinţilor că înveţi la o prietenă când de fapt eşti în club.Parte pentru că părinţii sunt mai înţelegători în zilele astea,iar copilul automat preferă să spună adevărul-chestie bună,de altfel,parte pentru că suntem cam..laşi,şi mergem pe principiul “da’ dacă află mama?”.Şi deşi suntem generaţia cea mai deschisă,mă îndoiesc că va mai trăi cineva o idilă în stil “Romeo şi Julieta”.

Desigur,avem şi excepţii,nu zic nu,dar sunt în minoritate faţă de cei cuminţi.

• Isterie-nu ştiu cum sunteţi voi,dar eu nu prea sufăr de aşa ceva,şi nici prietenii mei.Deci ori ştiu să-mi aleg prietenii,ori e o chestie mai mult sau mai puţin universală.

Un gând bun.Mai bun.

Am dat “add new post” cu gândul să scriu o chestie care mă enervează,dar de ce aş face asta?Găsim lucruri de care să ne plângem la tot pasul,nu vreau ca blogul meu să fie doar o altă sursă de deschidere a ochilor asupra mizeriilor.

Nu.Cât timp sunt bine,sunt capabilă să găsesc în orice moment ceva pentru care să zâmbesc,am o prietenă pe care să o sun în caz de ceva,încă sunt capabilă să mă bucur din nimicuri,nu vreau să mă gândesc la nimic urât,nu vreau nici-un rid prematur din cauza supărărilor;ridurile mele vor fi din cauza râsului şi atât.

Am învăţat să nu mă leg de nimic ce mi-ar putea face rău,să nu fac decât ce-mi place,iar dacă acel lucru neplăcut îmi e necesar îl transform în ceva drăguţ.

Pentru că pot,pentru că sunt unică şi pentru că-damn it!-am o singură viaţă şi nu mi-o voi irosi văzând partea goală a paharului.Şi tu eşti la fel,şi tu eşti unic,şi tu eşti deosebit.Şi de acum încolo te voi vedea exact aşa cum eşti.Cu condiţia să mă vezi exact aşa cum sunt.

Şi o piesă pentru tine:

..or a nightmare..

După horoscop,am descoperit că oamenii mai au o obsesie-dicţionarul de vise.Bine,asta după cel de nume(..).Ştiu persoane care,cum îşi amintesc un vis,îl caută repede în dicţionar;online sau clasic,îmi apare şi în vise (ironic,nu-i aşa?)

Doar că mie chestia asta îmi sună a superstiţie.Şi nu pentru că nu cred în vise,doar că eu o fac într-un mod diferit.

Eu cred în explicaţia aia ştiinţifică,în care visul este un produs al resturilor de gânduri de peste zi,de frământări şi dorinţe,şi nu alcătuit din simboluri care din vremuri străvechi înseamnă acelaşi lucru pentru fiecare om.Fără excepţii.

Spre exemplu,dacă eu visez..şoareci,pentru mine asta înseamnă că,undeva în subconştient,mi-e frică de ceva,am o teamă nedefinită,din moment ce asta e ceea ce îmi stârneşte.Explicaţia din dicţionar este,în schimb:

- acest mic rozator, daunator recoltelor, clandestin, este expresia unei griji care il roade pe cel care viseaza. In cele mai multe situatii, este vorba de o sexualitate neinteleasa corect, refulata sau impusa, intr-un cuvant nefericita. In vis, soarecele apare adesea in camere si pe sub paturi, ambele imagini in legatura cu sexualitatea. Adesea, soarecele reprezinta femeia.

..chestie care mi se pare imposibilă,de vreme ce eu nu ştiam asta.Şi,cu excepţia cazului în care ne naştem cu un subconştient în care avem inclus un dicţionar de vise standard,chestia asta mi se pare imposibilă.

Dar degeaba le-aş explica credincioşilor,ei mereu îmi vor veni cu coincidenţe exemple trăite de ei;şi sincer nu m-ar deranja,dacă şi-ar ţine revelaţiile pentru ei.

Back then..

De data asta vă voi dezvălui o curiozitate de-a mea.Bine,una din ele.

Dintotdeauna mi-a plăcut să aflu mai multe despre viaţa de pe vremea bunicilor,de  hainele de atunci,obiceiuri,interdicţii,pasiuni,hobby-uri,ş.a.m.d.De multe ori am trecut pe lângă case vechi şi mi-am imaginat  ce fel de persoane trăiau acolo,modul lor de viaţă,le ghiceam caracterul după arhitectura casei,starea socială şi multe altele.

De exemplu,ştiu o casă care pare să fie construită prin anii 1900 şi ceva,se cheamă Villa Veronica,şi deşi este “îmbătrânită” de timp,încă se cunoaşte că a fost locuită de oameni cu un anumit loc pe scara socială.De câte ori o văd,eu şi imaginaţia mea ne întoarcem în timp şi vedem o fată de 17 ani,cu o rochie impunătoare corespondând cu un băiat de pe balcon,sau pur şi simplu visând într-o seară cu privirea la stele.Şi astea sunt doar două dintre scenarii.

Cred că toate astea s-au născut din pasiunea mea de a cunoaşte diferite gândiri,caractere şi mentalităţi.Pentru mine,un cufăr cu albume de fotografii,caiete scrise şi jurnale sunt o adevărată comoară,ador instantaneele din care prinzi adevărata faţă a unor persoane,ultimele pagini din caiete de liceu sau oracole vechi,cu prieteni de mult uitaţi.Mă fascinează portretele acelea mari,alb-negru,de regulă ale bătrânelor,cu tineri căsătoriţi,cu păr şi figură speriată şi haine de modă veche în stil “Micul Paris”,cu miros de naftalină.

Oameni culţi sau care se semnau cu amprenta,spirituali sau “din topor”,incredibil de frumoşi sau mediocrii,toţi au avut o viaţă interesantă,cel puţin aşa îi văd eu.E ciudată această pasiunea a mea sau se manifestă şi printre voi?

Pursuit of happiness

Nu,nu despre film vreau să vorbesc.

De multe ori am auzit,în formă directă sau nu,expresia “fac x lucru ca să fiu fericit(ă).Fals!

Fericirea nu este o stare permanentă,de fericire rar eşti conştientă în momentul propriu zis şi mai niciodată nu este prezentă  în momentul visat.

Deşi ai auzit-o de atâtea ori,încât nu mai are niciun efect asupra ta,sintagma ” momentele mici construiesc fericirea” este de n ori mai reală decât extazul acela pur din romane,pe care îl visezi în momentul în care primeşti ceva dorit,de la o persoană iubită până la un zece la fizică.

Citeam în Paulo Coelho că momentul magic al zilei poate trece uşor neobservat,poate veni şi pleca în clipa în care ai învârtit cheia în uşă sau “în clipa de tăcere de după prânz”,şi gândul ăsta m-a urmărit de atunci;şi chiar am încercat să mă bucur nu de fiecare zi,ci de fiecare minut,mă sperie ideea de a ajunge într-un punct în care să mă uit înapoi şi să fiu dezamăgită de cât de puţine lucruri am făcut.

Ahh,sună atât de siropos,nu-i aşa?Promit că restul gândurilor mi le ţin încuiate prin jurnal,dar starea mea de acum parcă simţea nevoia de a fi împărtăşită.:)