Monthly Archives: Septembrie 2010

Golden hair

Vorbind despre basme,European Deity mi-a amintit de o chestie.

Când era mică,mama era foarte pasionată de basme,ca toţi copiii de vârsta ei şi îmi povestea că în naivitatea ei,în biserică se ruga pentru un păr de aur,cum citea că aveau prinţesele.

Abia mai târziu şi-a dat seama că îl avea,un blond auriu,aceeaşi nuanţă pe care am moştenit-o şi eu.

Şi ăsta e motivul pentru care eu nu aş vrea să mă vopsesc,e frumos să crezi că părul tău se datorează unei rugăciuni spusă de o fetiţă cu mintea plină de poveşti.

Back then..

De data asta vă voi dezvălui o curiozitate de-a mea.Bine,una din ele.

Dintotdeauna mi-a plăcut să aflu mai multe despre viaţa de pe vremea bunicilor,de  hainele de atunci,obiceiuri,interdicţii,pasiuni,hobby-uri,ş.a.m.d.De multe ori am trecut pe lângă case vechi şi mi-am imaginat  ce fel de persoane trăiau acolo,modul lor de viaţă,le ghiceam caracterul după arhitectura casei,starea socială şi multe altele.

De exemplu,ştiu o casă care pare să fie construită prin anii 1900 şi ceva,se cheamă Villa Veronica,şi deşi este „îmbătrânită” de timp,încă se cunoaşte că a fost locuită de oameni cu un anumit loc pe scara socială.De câte ori o văd,eu şi imaginaţia mea ne întoarcem în timp şi vedem o fată de 17 ani,cu o rochie impunătoare corespondând cu un băiat de pe balcon,sau pur şi simplu visând într-o seară cu privirea la stele.Şi astea sunt doar două dintre scenarii.

Cred că toate astea s-au născut din pasiunea mea de a cunoaşte diferite gândiri,caractere şi mentalităţi.Pentru mine,un cufăr cu albume de fotografii,caiete scrise şi jurnale sunt o adevărată comoară,ador instantaneele din care prinzi adevărata faţă a unor persoane,ultimele pagini din caiete de liceu sau oracole vechi,cu prieteni de mult uitaţi.Mă fascinează portretele acelea mari,alb-negru,de regulă ale bătrânelor,cu tineri căsătoriţi,cu păr şi figură speriată şi haine de modă veche în stil „Micul Paris”,cu miros de naftalină.

Oameni culţi sau care se semnau cu amprenta,spirituali sau „din topor”,incredibil de frumoşi sau mediocrii,toţi au avut o viaţă interesantă,cel puţin aşa îi văd eu.E ciudată această pasiunea a mea sau se manifestă şi printre voi?

Asta clar nu ajută la concentrare..

Ştiţi copilul ăla care plânge,se tăvăleşte pe podea,este târât pe jos până la birou unde se gândeşte la păpuşi la site-uri,prieteni,ziua de mâine şi filozofia lui Kant,se uită pe pereţi,ronţăie pixul,fredonează o melodie,caută oameni cu care să flecărească,se uită pe geam,face un pronostic pentru vreme,cântăreşte toate posibilităţile în defavoarea lecţiilor şi are cumplită nevoie de un impuls puternic de a se apuca de teme?

Asta sunt eu în momentul ăsta.

Story of their life

Am găsit asta pe un site şi mi-a plăcut mult.Sunt atâtea lucruri pe care dacă nu le facem la primul  moment potrivit nu le vom face nici la al doilea.Nici la al treilea..

10th grade

As I sat there in English class, I stared at the girl next to me. She was my so called „best friend”. I stared at her long, silky hair, and wished she was mine. But she didn’t notice me like that, and I knew it. After class, she walked up to me and asked me for the notes she had missed the day before and handed them to her. She said „thanks” and gave me a kiss on the cheek. I wanted to tell her, I want her to know that I don’t want to be just friends, I love her but I’m just too shy, and I don’t know why.

11th grade
The phone rang. On the other end, it was her. She was in tears, mumbling on and on about how her love had broke her heart. She asked me to come over because she didn’t want to be alone, so I did. As I sat next to her on the sofa, I stared at her soft eyes, wishing she was mine. After 2 hours, one Drew Barrymore movie, and three bags of chips, she decided to go to sleep. She looked at me, said „thanks” and gave me a kiss on the cheek. I want to tell her, I want her to know that I don’t want to be just friends, I love her but I’m just too shy, and I don’t know why. Citește în continuare

Pursuit of happiness

Nu,nu despre film vreau să vorbesc.

De multe ori am auzit,în formă directă sau nu,expresia „fac x lucru ca să fiu fericit(ă).Fals!

Fericirea nu este o stare permanentă,de fericire rar eşti conştientă în momentul propriu zis şi mai niciodată nu este prezentă  în momentul visat.

Deşi ai auzit-o de atâtea ori,încât nu mai are niciun efect asupra ta,sintagma ” momentele mici construiesc fericirea” este de n ori mai reală decât extazul acela pur din romane,pe care îl visezi în momentul în care primeşti ceva dorit,de la o persoană iubită până la un zece la fizică.

Citeam în Paulo Coelho că momentul magic al zilei poate trece uşor neobservat,poate veni şi pleca în clipa în care ai învârtit cheia în uşă sau „în clipa de tăcere de după prânz”,şi gândul ăsta m-a urmărit de atunci;şi chiar am încercat să mă bucur nu de fiecare zi,ci de fiecare minut,mă sperie ideea de a ajunge într-un punct în care să mă uit înapoi şi să fiu dezamăgită de cât de puţine lucruri am făcut.

Ahh,sună atât de siropos,nu-i aşa?Promit că restul gândurilor mi le ţin încuiate prin jurnal,dar starea mea de acum parcă simţea nevoia de a fi împărtăşită.:)

Nikki Flores

Mi se pare o melodie atât de dimineaţă-ploioasă-de-sâmbătă-:

Impresii de sâmbătă de după şcoală

Din nou am avut o pauză,dar în apărarea mea-a fost din cauza unor probleme tehnice.

Totuşi,am observat că articolele s-au împuţinat printre elevi,ceea ce înseamnă că şcoala îşi face simţită prezenţa-şi nu e neapărat un lucru rău.

A fost o săptămână plină probabil pentru toţi,cu acomodări sau regăsiri,alarme dimineaţa şi prime pagini scrise frumos.

Eu,cel puţin,am fost strangulată de râs (ceea ce-mi aminteşte:dacă vedeţi o comentatoare pe aici cu numele admiratoarea.lui.hitler relaxaţi-vă,nu e nazistă:-j),m-au omorât ultimele ore,afirm cu mândrie că m-am trezit singură în fiecare dimineaţă,mi-am promis că anul ăsta se va lăsa cu note bune,că mă voi bucura de liceu,că mă voi înscrie în tot felul de activităţi,ş.a.m.d.

Acum vă urez tuturor succes la şcoală/liceu/facultate,o cultură generală solidă,dar şi multă distracţie:)