Myth busters

Sunt multe mituri despre adolescenţi care ori nu mai sunt valabile,ori nu au fost niciodată;de aceea,cu toate că adolescenţa e super,great,minunată&co,capul meu a fost împuiat de mică cu episoade din „Saved by the bell„,de aceea mă gândeam că sunt câteva lucruri care nu ni se aplică exact ca în filmele americane.

  • Rebelitate-da,suntem rebeli,avem impresia că lumea se învârte în jurul nostru iar noi suntem centrul universului,dar eu sincer nu am întâlnit foarte mulţi adolescenţi care să practice faza cu săritul pe geam noaptea şi pernele în formă de om sub plapumă;sau minţitul excesiv al părinţilor că înveţi la o prietenă când de fapt eşti în club.Parte pentru că părinţii sunt mai înţelegători în zilele astea,iar copilul automat preferă să spună adevărul-chestie bună,de altfel,parte pentru că suntem cam..laşi,şi mergem pe principiul „da’ dacă află mama?”.Şi deşi suntem generaţia cea mai deschisă,mă îndoiesc că va mai trăi cineva o idilă în stil „Romeo şi Julieta”.

Desigur,avem şi excepţii,nu zic nu,dar sunt în minoritate faţă de cei cuminţi.

  • Isterie-nu ştiu cum sunteţi voi,dar eu nu prea sufăr de aşa ceva,şi nici prietenii mei.Deci ori ştiu să-mi aleg prietenii,ori e o chestie mai mult sau mai puţin universală.

Dar are,totuşi,şi o parte bună,pentru că nu o dată am auzit-o pe mama după o răbufnire de-a mea spunând,cu o voce amuzat-compasională „Las-o,e adolescentă”,pe tonul prin care ar putea uşor să spună Las-o,boala asta nu e vina ei.Dar nu mă plâng,prin fraza asta mi s-au iertat multe.:lol:

  • Neînţelegerea-multă lume are impresia,alimentată de Eliade şi-din nou-de filme americane,că noi avem în fiecare moment gânduri de genul „Nimeni nu mă înţelege,nimeni nu mă iubeşte,nimeni nu mă vede aşa cum sunt”.Nu neg că îţi trec şi idei de astea prin cap,dar asta nu depinde de vârstă,ci de caracter.Eu de exemplu mă văd perfect înţeleasă de oamenii dragi,iar de ceilalţi,să fiu sinceră,nu mi-a păsat niciodată.

Şi astea sunt doar câteva din lucrurile care îţi trec prin cap când spui adolescent.Copil fiind le auzi de la cei mari,cei mari uitând că au fost şi ei la fel.Admit totuşi că poate mă înşel,dar mă contrazice cineva?

Anunțuri

3 responses to “Myth busters

  1. cam ai dreptate cu articolul asta!

  2. cred ca rebelitatea adolescentilor a disparut in mare parte. deja, adolescentii pot face ce vor, cand vor si nu trebuie sa se ascunda de parinti.
    cateodata, ma bucur ca parintii mei sunt mai severi:d

  3. Nu imi amintesc sa mi se fi spus ca sunt adolescenta, mai degraba copila caci fac multe boacane (minore bineinteles), insa ma deranjeaza ca toti au impresia ca la adolescenta ”fetele sunt prostite usor de catre baieti”- asta depinde si de fata, de cat gandeste, de aducatie. ”Nu se gandesc la viitor si nu ii intereseaza scoala”- nu e chiar asa, poate nu dau cea mai mare importanta scolii dar se gandesc la viitor majoritatea. ”Nu poti avea incredere intr-un adolescent, caci nu este suficient de matur si gandeste cu instinctele nu cu creierul”- sunt persoane la 30 de ani fac asta si altii la 15, 16 ani sunt de 2 ori mai maturi decat ei.
    Cel mai mult ma enerveaza cand se generalizeaza, adica poate is majoritatea asa, dar nu toti…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s