Monthly Archives: Decembrie 2010

Stai în casă şi uită-te la maratoane,copile!

În sfârşit m-am învrednicit şi eu să dau „add new post”.Mi-e greu,şi n-ar trebui,din moment ce blogul e o plăcere.Anyway..

Impulsul care îmi trebuia l-am găsit acolo unde îl bănuiam cel mai puţin-Cartoon Network.Într-o dimineaţă în care bântuiam posturile de televiziune (blestemate fie-mi trezirile demne de cocoşi),m-am oprit pe nişte desene animate vechi.La reclame,cârpită de somn cum eram,tot am ridicat câteva semne de întrebare când aud:

Iar a venit sezonul în care trebuie să ieşi afară.

Iar trebuie să te îmbraci gros,deci caraghios.

Nu mai bine petreci timp cu Scooby şi echipa într-un maraton de n episoade?

Nu sunt exact cuvintele astea,dar ideea de aceeaşi.Deci iar trebuie să ieşi afară,copile,când ai putea  să stai pe canapea,să te uiţi la episoade din desene care te-nvaţă că prietenii imaginari sunt mai cool decât ăia reali,că fantomele există,dar de fapt sunt bătrânei materialişti,că binele poate învinge mai mereu,dar nu-i aşa tare ca forţele malefice ale lui *insert nume greu de pronunţat here*.

Nu-i mai fain să devii obez pe canapeaua aia,eventual la reclame să stai şi puţin pe mess,să nu zică mama că nu socializezi.Încă nişte dulciuri şi reţeta e gata.

Să ieşi afară,să te dai cu sania,cu patinele,cu ce vrei tu,cu prietenii tăi din realitate,să faci oameni de zăpadă,să ai nas şi obraji roşii şi reci,să te repezi la sobă-calorifer când intrii în casă şi să le povesteşti părinţilor de câte ori a căzut x,fără să pomeneşti de câte ori ai făcut-o tu..Neah,chestii demodate,poate dai într-o pneumonie..

Şi cam ăsta e mesajul pe care îl dă un post de televiziune pentru copii.Înţeleg să vrei audienţă,dar chiar aşa?Aş pune pariu că persoanele care lucrează acolo nu-şi lasă copiii să se uite la desenele lor.Pentru că bănuiesc că ştiu că nu e chiar cel mai sănătos mediu pentru psihic.

Şi atunci?Ţinem toţi copiii în case „că aşa a zis la tv?”

Eu aş folosi CNA-ul pentru asta..I’m just saying.

 

 

Thoughts.

Excepţii?Sper..

Ştiu că am spus că gândesc pozitiv şi vreau să văd doar ce e mai bun în oameni,dar ştiu că există şi cazuri în care mă înşel.Sper doar să nu fie atât de multe.Să mă explic.

Am copilărit având ca vecini o familie formată dintr-o mamă singură cu 3 copii,un băiat şi două fete;băiatul fiind cel mai mare,fiind cu vreo 3-4 ani mai mic decât mine.Mama îşi câştiga existenţa fiind croitoreasă,şi deşi era o fire mai iute,îşi iubea copiii,şi,cu un trai modest,avea grijă de ei.Nimic neobişnuit până aici.

Asta până acum vreo 2-3 ani,când a început să se distanţeze de toţi vecinii,să devină chiar mai iute şi să lipsească  nopţile de acasă (da,stradă în care toţi ne cunoaştem,deci s-a aflat repede). Au început zvonurile,conform căreia aceasta se prostitua,nefiind chiar bătrână şi arătând ok.A început să lipsească cu zilele de acasă,copiii rămânând singuri.Am aflat apoi că se hrăneau zile întregi cu macaroane şi zahăr.Aveau noroc de un unchi,care mai trecea din când în când pe la ei. Citește în continuare

Shake up the happiness,it’s Christmas!

Un ceva..

Leapşă de la Chestia Jollie,mulţumim frumos.

Un  ceva:o cană de cappuccino Jacobs Milka

O melodie: Melanie Fiona-Give it to me right

Un film pe care vreau să îl văd: The postman always rings twice (shame on me,nu l-am văzut încă)

Mă uit la How I met your mother (gen nonstop)

Vreau să  mă uit la Ray William Johnson (genial)

O formaţie: The kooks (to die for) Citește în continuare

Evolutie profesionala (momentan imaginara)

Stăteam aseară şi mă gândeam la câte meserii am schimbat în gândul meu încă de la grădiniţă,câte idei au urmat după propoziţia „când o să fiu mare..” şi mi-am dat seama că au fost multe.Şi diverse.Prin urmare:

Servitoare-la 4 ani.Mă uitam la o telenovelă cu Natalia Oreiro(asa se scrie?),unde ea-servitoare-a ajuns chiar bine.(şi acum mă mir cum am înţeles atâta la vârsta aia)Ideea genială mi-a venit într-o dimineaţă,şi eram atât de entuziasmată încât primul lucru pe care i l-am spus educatoarei a fost un „Doamna,când o să fiu mare,ştiţi ce vreau să fiu?” „Ce,dragă?” Cel mai naiv glas ever a strigat „servitoare!”.Încă îmi amintesc cum a râs şi cum mi-a răspuns „păi să vii să mă serveşti şi pe mine”,deşi nici până în ziua de azi nu mi se pare atât de amuzant. Citește în continuare

încercare de post.