Category Archives: myself and I

Fetelor,am o idee

Pentru orice fată care s-a trezit fluierată,claxonată,abordată cu tupeu şi enervată de nelipsiţii cocalari/perverşi/cocalari perverşi de pe stradă,eu zic să luăm atitudine.Evident,ignoranţa nu mai e de ajutor sau are o frecvenţă de reuşită minimă,aşa că ar trebui să reacţionăm.

Bate-i la propriul joc.Ideea mea e cam îndrăzneaţă,aiurea şi netestată,dar dacă ar merge?

Ce-ar fi ca atunci când te abordează un individ din specia mai sus menţionată,în loc să faci abstracţie de el,să-i răspunzi?Şi încă frumos-prea frumos-arătând un soi de disperare la care,cred ei,visează.Să le zâmbim galeş,să ne uităm în ochii lor în timp ce părem fermecate de replicile alea care ne fac greaţă în interior.

Sigur,un bărbat ar face faţă şi ar continua jocul,dar vorbim de băieţii de lângă bloc,ale căror lucruri preferate sunt meciurile şi seminţele.Majoritatea au câte-o Getuţa (vorba lui Cami) care i-ar ţine cu salate şi reproşuri o lună dacă Lili de la 2 i-ar vedea doar uitându-se la o fată.

Eu zic că am scăpa cu „d-şoară,sunt luat.Păcat de tine”,şi nu cred că se sichiseşte cineva de aroganţa lor.Poate greşesc,dar parcă merită încercat ceva,prea e enervant să ieşi pur şi simplu în oraş.

Se bagă cineva? 😆

Anunțuri

No more the nice one

S-a terminat cu naivitatea mea,cu credinţa că toată lumea e în străfundul ei bună,că ipocriţi sunt doar cei drăguţi,dar care vor să pară răi.Nu-i mai judec pe ceilalţi după standardele mele.

Am observat-în sfârşit,dând cu capul de pereţi-că sunt oameni care te-ar călca în picioare fără să clipească dacă le stai în cale,că există persoane care te vor opri din a face decizii bune cu un zâmbet de prietenie şi că nu sunt puţini cei care îşi stăpânesc cu greu un surâs de mulţumire când ţi se întâmplă ceva rău.

Şi urăsc asta.

Pentru că ştiu că nu pot trece peste sentimentele altuia pentru propriul meu scop,sunt incapabilă să refuz un ajutor sau să zâmbesc când văd pe cineva cu lacrimi în ochi.Nu pot,şi mi s-a spus că nu voi reuşi în viaţă fără calităţile astea.

Dar dacă astea sunt sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru o poziţie mai bună în carieră sau pentru o reputaţie strălucită,m-aş lipsi.

Sunt (încă) prea naivă?

I’m sooo back!

Probleme cu wordpress-ul,lene,nesimţire cruntă urmate de eschivarea de a cere scuze au dus la lipsa mea.Îmi cer scuze,mulţumesc de urări,de „please come back”-uri,de susţinere.Dar acum am rezolvat tot şi nu mă mai opreşte nimic din a scrie.Decât propria persoană.

Bănuiesc că iarna nu funcţionez corect..

Evolutie profesionala (momentan imaginara)

Stăteam aseară şi mă gândeam la câte meserii am schimbat în gândul meu încă de la grădiniţă,câte idei au urmat după propoziţia „când o să fiu mare..” şi mi-am dat seama că au fost multe.Şi diverse.Prin urmare:

Servitoare-la 4 ani.Mă uitam la o telenovelă cu Natalia Oreiro(asa se scrie?),unde ea-servitoare-a ajuns chiar bine.(şi acum mă mir cum am înţeles atâta la vârsta aia)Ideea genială mi-a venit într-o dimineaţă,şi eram atât de entuziasmată încât primul lucru pe care i l-am spus educatoarei a fost un „Doamna,când o să fiu mare,ştiţi ce vreau să fiu?” „Ce,dragă?” Cel mai naiv glas ever a strigat „servitoare!”.Încă îmi amintesc cum a râs şi cum mi-a răspuns „păi să vii să mă serveşti şi pe mine”,deşi nici până în ziua de azi nu mi se pare atât de amuzant. Citește în continuare

When you’re happy like a fool…

De ceva timp sunt permanent veselă.Probabil enervant de veselă,întrucât fac orice să-i binedispun şi pe cei din jurul meu.

Şi e incredibil câte beneficii poţi avea dacă îi tratezi pe toţi cu un zâmbet pe buze,cu un compliment subtil,cu cel puţin o figură amuzată adresată unei glume poate nu foarte reuşită.Merge şi cu prietenii,cu profesorii,cu colegii sau părinţii.N-aş fi crezut.Nu e,totuşi,pupincurism,garantez.

Parcă nimic nu m-ar putea indispune,nu mi-ar trage capul înapoi din nori.Fără pic de amărăciune,fără vreun eveniment special,fără droguri 😆 mă bucură orice mărunţiş.Mă simt de parcă aş fi descoperit Nirvana.

Nu ştiu,nu ştiu,nu ştiu de ce,dar nu vreau să se termine.

Vă urez tuturor un sfârşit de săptămână un noiembrie un an o viaţă superbă!

Say oh, got this feeling that you can’t fight
Like this city is on fire tonight
This could really be a good life
A good, good life

Idei aleatorii

  • Mă simt cam prost că nu am mai scris de mult,iar când o fac,o fac rar şi superficial.E ciudat şi faptul că atunci când ştiu că-mi neglijez blogul,îl evit total,nu-i mai verific statistica,iar fiecare comentariu mi-e ca un reproş.Repet-ciudat.
  • E prea ca-nuca-n-perete vremea asta caldă,mă face să mă simt ca în septembrie;scrierea datei e o experienţă ciudată pentru mine;
  • Zilele astea am primit primul comentariu hater.Nu a fost plăcut.
  • Mi-e dor de Crăciun,zăpadă,ace şi miros de brad,episoade speciale şi-da,cadouri.Luna decembrie e magică.
  • Mi-ar plăcea să îmi pot exterioriza sentimentele cum fac alţii,prin metafore şi cuvinte adânci,dar mie îmi ies ca şi cum ar fi o glumă.Prea mult simţ practic.
  • Lumea spune mult,mult prea mult „Nu ştiu,nu ştiu de-astea” ,”două”,”ori suntem golani ori nu mai suntem„, sau”maxim şase„.Ai zice că te saturi după o vreme.
  • Chiar dacă nu am lipsit mult,trebuie să spun asta:mi-a fost dor de voi 🙂

Mi-e dor..

..de senzaţia aia când ştii că ai totul pregătit pentru mâine,temele făcute conştiincios,ghiozdanul pregătit,hainele (şi machiajul,şi accesoriile) puse frumos într-un loc special.Când ştii că nu îţi va lipsi nimic,că nu vei tremura la vreo oră de teamă să nu-ţi ceară caietul sau să te scoată la tablă.Când ştii că dimineaţă poţi să mai leneveşti 5 minute în pat pentru că nu trebuie să te îngrijorezi de nimic.

Nu că aş fi o elevă care nu are nimic de-a face cu şcoala,dar să fim serioşi-de câte ori reuşeşti să faci totul perfect?

Şi mi-e dor să mă simt ca atunci când eram în clasele mici,cu ghiozdanul făcut,penarul umplut cu tot ce am nevoie  şi şorţuleţul călcat şi pus deoparte.

Da,asta voi face în seara asta.