Fetelor,am o idee

Pentru orice fată care s-a trezit fluierată,claxonată,abordată cu tupeu şi enervată de nelipsiţii cocalari/perverşi/cocalari perverşi de pe stradă,eu zic să luăm atitudine.Evident,ignoranţa nu mai e de ajutor sau are o frecvenţă de reuşită minimă,aşa că ar trebui să reacţionăm.

Bate-i la propriul joc.Ideea mea e cam îndrăzneaţă,aiurea şi netestată,dar dacă ar merge?

Ce-ar fi ca atunci când te abordează un individ din specia mai sus menţionată,în loc să faci abstracţie de el,să-i răspunzi?Şi încă frumos-prea frumos-arătând un soi de disperare la care,cred ei,visează.Să le zâmbim galeş,să ne uităm în ochii lor în timp ce părem fermecate de replicile alea care ne fac greaţă în interior.

Sigur,un bărbat ar face faţă şi ar continua jocul,dar vorbim de băieţii de lângă bloc,ale căror lucruri preferate sunt meciurile şi seminţele.Majoritatea au câte-o Getuţa (vorba lui Cami) care i-ar ţine cu salate şi reproşuri o lună dacă Lili de la 2 i-ar vedea doar uitându-se la o fată.

Eu zic că am scăpa cu „d-şoară,sunt luat.Păcat de tine”,şi nu cred că se sichiseşte cineva de aroganţa lor.Poate greşesc,dar parcă merită încercat ceva,prea e enervant să ieşi pur şi simplu în oraş.

Se bagă cineva? 😆

Anunțuri

Cenzura cu care ne-am obişnuit

Ne credem liberi,liberi să spunem ce vrem,să gândim cum vrem,să acţionăm după orice capriciu;în măsura legii.Avem o cărticică numită constituţie care menţionează chestii de genul.Aşa am auzit.

Şi totuşi,mi-am dat seama că libertatea e un cuvânt folosit prea uşor pentru cum mă simt eu,şi mi-am dat seama de asta în momentul în care am început să mă cenzurez în propriul jurnal.Da,jurnalul ăla ţinut sub cheie pentru care mai degrabă aş cânta Inna la absolvire în loc de Gaudeamus decât să-l citească cineva.Ăla.

Şi dintr-un motiv mai mult decât prostesc-pentru că ştiu că cineva mă va judeca peste ceva timp pentru gândurile mele superficiale,pentru un limbaj prostuţ sau orice altceva;acea persoană voi fi eu.

Şi dacă de propria persoană mă simt uneori înstrăinată (sunt adolescentă,limbajul siropos mi-e apropiat,înţelege-mă),dar de ceilalţi?

De exemplu,îmi trec prin cap zeci de idei pentru blog,dar trecute prin filtrul „ce vor crede ei?” rămân surprinzător de puţine. Şi nu doar blogger-ii sunt supuşi proceselor de genul ăsta,toţi.

Vreau să scriu în nenorocitul ăla de comentariu la română că îl urăsc pe Bacovia,că deprimarea lui ,personal,nu mi se pare artă,ci o simulare ridicol de evidentă. Citește în continuare

Procesele mele de creaţie

A poeziei.

Petrecând mult timp cu părinţii,când eram mică eram la curent cu întreaga politică românească,şi puţin din cea internaţională (cu excepţia faptului că afirmam cu tărie că Jac şi Rac sunt cei doi preşedinţi ai Franţei;Jacques Chirac,s-avem pardon).Astfel,spiritul meu s-a revoltat,rezultând poezii naţionale,în care oamenii de seamă ai politicii se regăseau.Fiind jigniţi.Na.

Ceauşescu,Băsescu,Iliescu,Becali şi mulţi alţii.Yep,they’re all there.

Pe lângă astea aveam şi un soi de poezii-povestioare,în care la sfârşit copilul (personajul principal era mereu un copil de vârsta mea,se-nţelege) se alegea cu capriciul meu de moment-ciocolată,plimbări cu bicicleta,role şi alte chestii minuscule.

Latura filozofică mi s-a dezvoltat pe urmă,tânjind la fericire eternă,castel din aceaşi componenţă cu cea a casei lui Hansel şi Gretel (mă rog,a vrăjitoarei,înţelegeţi voi),cuvântul „paradis” şi „dragoste” intrând în vocabular.Eram prin clasa întâi când sufletul meu urca pe culmile cunoaşterii fericirii,pe căi nebătătorite de nimeni.Poftim?!

Desigur că nu am nici cea mai vagă idee dacă erau bune de ceva,fiind prea timidă să le arăt cuiva,au rămas în diferite agenduţe aruncate printr-o cutie,laolaltă cu oracole şi caiete tip 1.Poate într-o zi îmi voi face curaj să le promovez aici 😆

Cu toate astea,sunt convinsă că dacă mă ţinea de scris ajungeam un al doilea Eminescu.Omenirea nu ştie ce a pierdut.Păcat.

Un “bagă-mă în seamă” mai subtil.Şi mai prost

Stând şi aşteptând să-mi pice un subiect de blog din cer,s-a întâmplat.(mulţumesc karmei,autosugestiei şi forţelor pozitive din jurul meu.ce?.)Doar că locul din care a căzut nu a fost din cer,ci din lista de messenger.

I-am spus unei picături de ploaie numele tău,dar ea,mică şi indiscretă,le-a spus tuturor,iar acum când plouă aud numele tău.

Formularea,diacriticile,lipsa limbajului coca-piţi-messenger-esc îmi aparţin.

Mulţi ar spune „câtă imaginaţie,cât romantism,câtă dragoste,se potriveşte cu primăvara şi Zalmodegikos mai ştie cine;pur şi simplu te încântă atâta iubire,te face să zâmbeşti,te duce în Nirvana fără marijuana,bla bla bla.”

Momentul în care eu mă simt ca Scrooge distrugând Crăciunul.

Haide măi,chiar aşa de copil făr’ de prieteni eşti,încât doar unei picături de apă i-ai putut încredinţa numele alesului tău?Şi aia,mică şi indiscretă,le-a spus tuturor secretul tău?Hai,o picătură,două-trei-da’ toate,mă?!Nenorocita!

În legătură cu auzitul numelui iubirii vieţii tale,recomand subtil o vizită la orl.Doar zic;să nu fie ceva pe fond nervos pe urmă,că e urât să auzi o viaţă întreagă când plouă „Bartolomeu-Bartolomeu-Bartolomeu” de exemplu.Deranjant.

Lăsând gluma la o parte,sincer nu îmi plac metaforele astea duse la extrem,puse evident la status,că poate-poate a observa cineva cât de enigmatică eşti tu vorbind cu ploaia.

Aştept cu nerăbdare conversaţia cu zăpada.O fi mai discretă.

 

Fie ca florile fericirii şi iubirii să-ţi inunde viaţa

Mă simt mândră că nu înţeleg motivul pentru care ai scrie unei persoane dragi un imens text,cu orice ocazie-pentru că e Crăciun,pentru că ai fost promovat,pentru că e marţi-copiat de pe Google.(am dat link la google.mi s-a părut amuzant).Spun copiat de pe google pentru că nu cred că stă cineva şi compune felicitări personalizate.

Nu,pentru asta îţi trebuie o persoană de o siropozitate maximă-îmi imaginez o femeie numai lapte şi miere,ale căror fraze încep mereu cu „fie ca”,şi ale cărei ticuri verbale includ cuvinte ca ‘dragoste’,’speranţă’,’zâmbet’ sau ‘fericit’.Probabil figurează în CV.

Dar vezi tu,până şi tipa asta s-a săturat de atâta fericire şi iubire,iar fragmente din jurnalul ei au fost postate pe internet,ca sursă pentru lipsa de imaginaţie.Şi de atunci mesajele ei sunt repetate în toată lumea,date la toate neamurile-necitite de nimeni,bineînţeles.Dar s-a zis „să se trimită”.Şi s-a trimis.Amin.

Acum,ştiu că e greu să scrii chiar tu ceva personalizat,amuzant şi drăguţ pentru o persoană mai specială,dar pe bune că merită efortul.Sunt mult mai sentimentale câteva rânduri cu o glumiţă interioară strecurată printre ele decât romane de George Sand.Serios.

Mai sunt 2 săptămâni până la Florii.Apoi vine Paştele.Mie mi-e frică.

 

Ghid de autocunoaştere

Titlu pompos,ca o reclamă  Borsec în deşert.

Priveşte-te în oglindă

Da’ adânc,mult,uită-te în oglindă până nu-ţi mai recunoşti chipul.Ai reuşit?Simţi că persoana care se uită ciudat la tine ţi-e familiară,dar nu ştii de unde s-o iei?Simţi că e o persoană minunantă,plină de calităţi,superbă,miraculoasă,extraordinară şi cu care ai vrea să stai ore întregi la poveşti?Ţi-e dragă,ai strânge-o-n braţe,i-ai cere numărul de telefon dacă n-ar fi o chestie gay?Hello,narcisism.

Testează-te

Ai impresia uneori că în tine se dă o luptă între două persoane diferite,un fel de Mircea Badea-Mircea Radu (sigur,puteam să dau şi eu un exemplu mai cult,dar pe cine păcălim?),îţi place de doi băieţi/2 fete cu caractere diferite,spui lucruri care nu-ţi stau în fire,după care te dai cu capul de pereţi?Hello,dublă personalitate.

Examinează-ţi prietenii

Dacă prietenii tăi se poartă cu mănuşi cu tine,şi nu ţi s-a întâmplat nimic deosebit în ultima vreme,râd la o glumă de-a ta pentru care Bacovia ar scrie o poezie pentru cât i-a deprimat viaţa prostul simţ al umorului,îţi fac orice serviciu,deşi nu îi vezi prea des,au mereu în mână o chestie de forma unui-ştiu şi eu-tub de medicamente-gândeşte-te la schizofrenie.Probabil eşti forma violentă.

Desigur,s-ar putea ca ei să fie doar drăguţi,sau să aibă nevoie de ceva,dar..neplauzibil,nu-i aşa? Citește în continuare

1 aprilie

De jumătate de oră mă chinui să găsesc o farsă mega-ultra-uber-agonizant-de-amuzantă.Nu găsesc,la orice m-aş gândi e prea naiv,şi am ajuns la concluzia că oamenii sunt mai inteligenţi (sau mai suspicioşi) în zilele noastre.Sau eu sunt mai lipsită de imaginaţie ca de obicei.

Oricum,spor la făcut farse,dacă vă iese anunţaţi-mă şi pe mine,am nevoie de idei pentru anul viitor 😆