Stiti vederea aia speciala,una dintre trasaturile specifice femeilor,vedere care permite mai apoi o descriere amanuntita,detaliata,minutioasa?Ei bine,eu nu o am.Si nici nu am avut-o vreodata.
Nici nu mai tin minte de cate ori mi s-a reprosat la barfa de dupa ignoranta mea la intrebarile tip critica „Fata,ai vazut cum s-a imbracat X?” ,”Omg,cum sa nu observi modelul ala oribil de camasa?”, „Ce e cu tine,e imposibil sa nu-ti fi sarit in ochi bratara aia!”.Da,de multe ori.
Si am acceptat sa ascult si sa tac,pentru ca nu imi aminteam esentialul.Ce e drept,e posibil sa remarc ceva in momentul in care am in fata acea chestie,dar imi e imposibil sa reproduc o vestimentatie dupa cateva minute,daca nu a existat acel „ceva” care sa ma marcheze.Asta e o calitatea/un defect pe care nu l-am „mostenit ” ca celelalte din specia mea.
In schimb am altceva.Ca sa ma laud,pot sa ghicesc starea de spirit sau caracterul unei persoane din gesturile sale mai mult sau mai putin constiente.Asta daca sunt atenta.Psiholog ma face mama.:”>
Si acum stau si ma intreb:Cati ochi „spirituali” am?
Twisted chocolate's Blog 
Mda..si ce caracter am eu?…cel observat de tine din faptele si din gesturile mele?:>;))
Trecem de foarte multe ori pe langa persoanele pe care le cunoastem fara sa le observam. cred ca daca avem ochii mintii ocupati cu probleme, nu vedem solutiile.
Să ştii că nu mereu gesturile trădează personalitatea. Există cazuri fericite, ca să zic aşa, în care unii îşi făuresc cărămidă by cărămidă personalitatea, şi o fac bine… 🙂